Ordinul nr. 4/2010 modifica si structura testului in functie de categoria si subcategoria de permis de conducere solicitate, si se face dupa cum urmeaza:
– pentru categoriile A si A1, testul cuprinde 20 de intrebari, timpul de solutionare fiind de 20 de minute (pentru a promova, candidatul trebuie sa raspunda corect la cel putin 17 intrebari);
– pentru categoriile B, B1, C, C1, Tr, D, D1, Tb sau Tv, testul cuprinde 26 de intrebari, timpul de solutionare fiind de 30 de minute (cel putin 22 raspunsuri corecte);
– pentru categoriile BE, C1E, CE, D1E si DE, testul cuprinde 11 de intrebari, timpul de solutionare fiind de 15 de minute (cel putin 9 raspunsuri corecte).
Art. 22 din noul ordin prevede noi dimensiuni pentru poligonul special amenajat necesar desfasurarii probei practice de conducere a autovehiculelor din categoria A si subcategoria A1, ele fiind prevazute in schita din anexa nr. 5 a Ordinului. Aceste prevederi vor intra in vigoare de la data de 15 martie 2010.
O modificare importanta adusa de noul act normativ vizeaza cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene (UE) sau ale Spatiului Economic European (SEE), care pot fi candidati la examinare pentru obtinerea permisului de conducere, insa numai daca „au rezidenta normala in România sau aflati la studii in România pentru o perioada de cel putin 6 luni.” Anterior noului act normativ, erau acceptati la examinare numai „cetatenii români si cetatenii straini cu domiciliul sau resedinta in România, care solicita examinarea pentru obtinerea permisului de conducere”.
In ceea ce priveste examinarea, aceasta cuprinde tot doua probe, una teoretica si una practica, cu deosebirea ca proba teoretica consta in rezolvarea unui test in sistem informatic, prin utilizarea unei aplicatii informatice pusa la dispozitia candidatilor de Directia regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI).
Accesul la aplicatia informatica se realizeaza pe baza unui bon de ordine care contine un cod de bare, inmânat de lucratorii serviciilor publice comunitare la intrarea candidatului in sala de examinare. Codul de bare identifica un test completat de un anumit candidat si are valabilitate doar in ziua curenta examinarii.